Aragaz – Criterii alegere și modele aragazuri recomandate

Aragazul este unul dintre aparatele electrocasnice care nu poate lipsi dintr-o casă. Fie ca te pasionează gătitul, și îți propui să te numeri printre următorii concurenți ai unuia dintre showurile culinare, fie că abia vă întâlniți pentru un banal ceai, aparatul de gătit este indispensabil. Nimic complicat până aici, însă discuția capătă noi dimensiuni când începem să facem referire la specificațiile lui, la criteriile pe care le avem în vedere atunci când ne dorim achiziționarea unui aragaz. Dimensiuni, aspect rustic sau modern, pe gaz vs. electric, sunt doar câteva dintre aspectele de luat în calcul, însă voi încerca cu acest articol să va prezint câteva dintre cele mai importante caracteristici, astfel încât să faceti cea mai bună achiziție.

Pentru cei mai puțini răbdători, mai jos regăsiți trei modele de aragazuri recomandate de noi – puteți să le comparați pe acestea și să alegeți funcție de propriile criterii de alegere – sau de buget.

Aragaz AEG 47995IQ-MN – model pentru pretențioși cu plită cu inducție și inox antiamprentă

 

Aragaz mixt Hansa FCMX69205 – aragaz pe gaz și cuptor electric

 

Aragaz Arctic UAM4S – varianta ieftină atunci când cauți un model la cel mai mic preț

 

👉 verifică aici preț și disponibilitate 👉 verifică aici preț și disponibilitate 👉 verifică aici preț și disponibilitate

Cum alegem aragazul potrivit?

De cele mai multe ori, primul criteriu pe care îl luam în calcul este bugetul. Deși o parte dintre cumpărători iși permit să arunce privirea asupra prețului de pe etichetă abia la sfârșit, majoritatea vor avea deja un prag peste care nu pot trece. Piața este atât de vastă încât nu există probleme la acest capitol, prețurile variind de la câteva sute la câteva mii de lei.

Intervale de preț pentru aragazuri

Fiind un produs comun, care se adresează tuturor categoriilor de persoane, prețurile aragazurilor pleacă de la 400-500 RON pentru un aparat de gătit standard. Spre exemplu un Aragaz Arctic UAM4S, se adresează oricărei familii, sau oricărei persoane ce ocazional sau nu, va avea nevoie de simpla încălzire a unui aliment, sau pentru a vedea rezultatele unei rețete elaborate.  La fel de bine  poate fi folosit și cuptorul, cu accesoriile cu care vine echipat, respectiv tava și grătarul, în cazul acestui model.

Cu cât prețul aragazului crește, cu atât avem de-a face cu un model mai complex, mai bine echipat, mai aspectuos. Orice funcție cu care vine echipat un aparat, la un moment dat poate fi de mare ajutor, însă totul se regăsește și în prețul cu care se adresează clienților. Un model mediu, poate ajunge undeva la 1500 RON sau chiar peste. Este o sumă importantă, dar detaliile fac diferența. Vorbim de accesorii în plus, de standarde ridicate  în ce privește aspect, dotare, funcții, accesorii șamd.

Modelele de nișă sunt evident și cele mai costisitoare, prețul unui aparat de gătit de clasă superioară ajungând și la 4000 RON. Mult pentru majoritatea, însă există și asemenea categorie de cumpărători, ale căror exigențe sunt pe deplin îndeplinite. Un asemenea preț aduce cu sine un model echipat cu toate accesoriile posibile, reglaje fine, materiale de excepție, și mai ales un aspect desăvârșit.

Aspectul aragazului – Criteriu important sau moft?

Avem astăzi o gamă atât de variată de produse, încât ar fi chiar păcat să nu îmbinăm utilul cu plăcutul. În funcție de designul bucătăriei, există variante moderne sau vintage de aragazuri, pe care le puteți alege astfel încât bucatăria dumneavoastră să arate ca cele din revistele de specialitate.

Dacă vrei de exemplu un aragaz de culoare închisă, poți alege și printre modele ieftine cum ar fi aragazurile pe negru sau maro de la Heinner.

Foarte importantă este dimensiunea pe care ar trebui să o aiba aragazul. Dimensiunea spațiului din bucătărie va conta enorm in amenajarea ei, astfel încât ea să fie atât utila cât si aspectuoasă. Un aragaz mare se pretează unei bucătării direct proporționale, și evident, în cazul uneia compacte, vom alege un aragaz cât mai mic, care poate însă oferi utilitatea necesară. Facem referire aici la lungime și lățime, de obicei existând un standard de 85 cm în ce privește înăltimea electrocasnicelor ce se regăsesc într-o bucătarie.

În lipsa spațiului poți opta de exemplu și pentru aragazuri care vin fără cuptor – și/sau care au 1-2 ochiuri.

Mit sau adevăr? Aragazul electric spaima facturilor la electrica?

Electric sau pe gaz? Iată o întrebare bună! Dacă în cazul plitelor există încă păreri care atestă că e mai bună varianta pe gaz, în ce privește cuptoarele, cele electrice și-au dovedit de mult superioritatea. Sigur, dacă ne referim la pierderile de gaze care pot constitui un pericol, aragazurile au astăzi anumite sisteme de siguranța care opresc alimentarea cu gaz în timpul unei eventuale întreruperi a flăcării. Însă cei mai mulți dintre utilizatori susțin ca un cuptor electric asigura în primul rând un aliment gătit mai sănătos decât la un cuptor pe gaz, o coacere uniformă, plus că vine echipat și cu o suită de alte funcții cum ar fi ventilație, timer, rotisor, programare electronică, etc.

Dacă vă temeți de reacția pe care o puteți avea când primiți facura pentru energie electrica, puteți deja să va relaxați. Aragazurile cu clasa energetica A nu vor adăuga mult la factura lunară. Dar, dacă sunteți deja două tabere adverse în familie și nu va puteți hotarâ, puteți opta pentru o varianta hibridă.

Sigur, oricând puteți lua în considerare un aragaz total electric, cum sunt cele de mai jos, văzute într-un magazin de specialitate. Acestea sunt foarte populare în străinătate, mai ales în țările nordice, acolo unde dacă nu ai o plită cu un cuptor încorporabil, ai un aragaz de acest gen. Sigur, în zonele acestea de prea puține ori gazul intră în casă, acesta rămâne deseori doar la centrala blocului sau a casei. 

Aragazuri mixte
Aragazuri mixte

Merită să iei în considerare și o plită și un cuptor încorporabil

Plita care funcționează prin inducție magnetică câștigă din ce în ce mai mult teren datorita aspectului foarte îngrijit, a întreținerii curațeniei,și nu în ultimul rând datorită siguranței. Dacă în cazul unei plite pe gaz se pot întâmpla accidente, și poți rămâne cu semne de arsură, în cazul plitei pe inducției, lucrurile stau diferit: suprafata plitei este rece, este încălzit doar fundul oalei așezate pe aragaz. În plus, un alt mare avantaj este rapiditatea cu care gătește,unele păreri atestând că scurteaza cu pâna la de 3 ori mai puțin timpul de gătire.

Plită cu inducție Gorenje
Plită cu inducție Gorenje

Foarte multe persoane aleg varianta de plită încorporabilă + cuptor separat, în primul rând pentru aspectul mai elegant pe care îl capătă bucătăria, apoi și datorită funcționalității. Stilul acesta a caștigat din ce în ce mai mult teren, comparativ cu aragazurile standard. La modul acesta, cuptorul poate fi amplasat ușor la înălțime, astfel încât și vizibilitatea e mai bună asupra celor gătite. În plus, cuptorul poate fi curățat mult mai ușor decât din poziția incomodă care se impune în cazul aragazurilor standard.

Un alt aspect important pentru orice gospodină este întreținerea curațeniei unui aragaz. Sigur, tuturor ne place sa vedem totul sclipind de curațenie când intrăm în bucătărie, iar o plită curată de inox lucește foarte frumos. Se murdărește însă repede, si trebuie curățata cu produse speciale, plus că în timp se și deteriorează. Dacă sunteți genul obsedat de curățenie, aflați că există chiar și modele antiamprentă, ceea ce înseamnă că nu veți avea urme neplăcute de degete pe aragazul dumneavoastră, însă dacă aveți nostalgia copilăriei și vreți să recreați acea atmosferă în zilele noastre, avantajul vechiurilor aragazuri din email e încă apreciat pentru durabilitatea și ușurința cu care se curăță.

Funcțiile cuptorului

Cuptorul este cel mai important criteriu în alegerea unui aragaz bun, părere valabila în 95% din cazuri. Un cuptor bun trebuie să includă pe langă funcțiile de coacere, grill, rotisor, convecție, si aprindere automată care favorizează controlul asupra produselor pe toată durata preparării lor, un timer si un programator electronic care vin la îndemâna oricui. Un programator asigură familiei o cină caldă imediat ce membrii s-au reunit dupa o zi obositoare, salvând astfel timp pentru activități mai plăcute. Timerul anuntă când mâncarea este gata, evitând astfel un timp îndelungat de gătire, care însemna o mâncare arsă în vremea copilăriei noastre. Totuși, atenție să țineți cont la timer și de faptul că cuptorul după terminarea programului nu se răcește instant 🙂 

Modele recomandate

Pentru exemplificarea celor enumerate mai sus, am ales 3 variante de aragazuri existente la acest moment pe piață:

  1. Aragaz AEG 47995IQ-MN, Inductie, 4 Zone de gatit, Timer, Grill, Clasa A+, 50 cm, Inox Antiamprenta – unul dintre cele mai scumpe modele existente
  2. Aragaz mixt Hansa FCMX69205, 4 arzatoare gaz, Cuptor electric, Grill, Rotisor, Clasa A, Inox – un model cu un număr mare de recomandări, într-o categorie de preț accesibilă
  3. Aragaz Arctic UAM4S, Gaz, 4 arzatoare,Dispozitiv siguranta, 50 cm, Alb – unul dintre cele mai ieftine modelede pe piață

Din cele 3 variante prezentate, evident fiecare adresându-se unei alte categorii de persoane, vom constata că există multe asemănări între ele, și nu doar deosebiri, așa cum ne-am fi așteptat.

Ca și dimensiune ele sunt egale, toate trei au același număr de arzătoare, și toate 3 au câte un singur arzător mare; avem în plus un arzător  mic în cazul celui mai scump aragaz, celelalte două având câte unul. Urmează apoi o serie de asemănări intre aragazul de clasă medie și cel de clasă superioara, cum ar fi alimentarea electrică a cuptorului, lipsa capacului pentru plită, dotarea cuptorului cu grill, ventilator, încălzire inferioară/superioară, și materialul de inox din care sunt ambele fabricate. Suplimentar, AEG 47995IQ-MN prezintă plita electrică, o putere mai mare la toate tipurile de aprinzătoare, și materialul, acesta fiind un inox antiamprentă.

Deși sunt modele care nu au posiblitatea de a acoperi plita, un capac deasupra poate fi util. Acesta poate fi metalic sau din sticla, și aici existând avantaje și dezavantaje pentru ambele. De exemplu, un capac de sticlă este mult mai ușor de curațat, arată și mult mai bine, însă este mai fragil, putându-se sparge, comparativ cu un capac metalic, care sigur, nu arată la fel de bine, și trebuie îngrijit cu atenție, ferit de umezeală pentru că poate apărea rugina. Un mare avantaj îl prezintă și variantele cu spațiu de depozitare în zona inferioară, acolo unde pot fi așezate vasele mari de gătit, tăvile, accesoriile șamd, acestea fiind întotdeauna incomode din cauza dimensiunilor mari (tigăile, țevile pentru rotisor, tavile, etc).

Nimeni nu poate rezista în fața unei mâncari bine gătite, de aceea aragazul este piesa cheie în orice bucătărie. Ce mod mai placut de a începe ziua, sau de a o sfârși, decât în jurul mesei, cu o mâncare caldă în față, lângă cei dragi din familie? Cu siguranță, aragazul înseamnă mai mult decât 4 ochiuri pe plită și un cuptor pentru cozonaci. Este un aparat electrocanic necesar, și sunt multe aspecte de luat în calcul, mai ales dacă aragazul va fi folosit cu regularitate.

Articole asemanatoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *