iPhone 5 s-a lansat – Vezi AICI cum arata si noile specificatii tehnice ale telefonului Apple + PRET

Ieri seara, asa cum va aduceam aminte inca de dimineata trecuta, a fost lansat noul telefon mobil iPhone. Se numeste iPhone 5, nu Noul iPhone cum s-a speculat iar in ceea ce priveste performantele si specificatiile opinia generala a consumatorilor este ca nu rupe gura targului. Ok, avem un procesor mai mare, telefonul are un display mai mare – insa functii care sa ne uimeasca cu adevarat nu prea sunt, iar in privinta designului s-a ramas pe aceeasi idee, intocmai cum sugereau pozele scapate pe net de catre producator si colaboratori, cea de ieri fiind exact telefonul, fara stilizari de culori.

Cu toate acestea, cele cateva mici imbunatiri, un update la sistemul de operare si ecranul mai mare cu siguranta va mobiliza fanii Apple si este de asteptam ca numarul de telefoane vandute sa nu scada – si-au ales si momentul de lansare in trimestrul final al anului, cand se stie ca bugetele pentru achizitii personale sunt ceva mai mari.

Livrarile catre Romania mai asteapta, nu suntem in urna valorica potrivita!

Telefonul va intra in livrare in 28 octombrie in pietele mai avansate, din pacate Romania nu se regaseste printre ele. Mi se pare absolut stupid faptul ca telefonul se bucura de o mediatizare atat de mare iar lansarea pe piata romaneasca se va produce la cateva saptamani bune (poate chiar 2 luni) fata de cea internationala.

Cu toate acestea, de regula cei de la Quickmobile reusesc sa aduca telefoanele un pic mai devreme, insa costa sensibil mai mult decat va fi pretul de lista in Romania, de vreme ce telefoanele au diferite taxe de import din alte tari si nu sunt pe canalul oficial. Sunt de urmarit ofertele lor.

Primul pret la liber: 699$ in Australia

Primul magazin din lume care comercializeaza, ma rog preia precomenzi pentru noul iPhone 5, probabil datorita fusului orar, este magazinul online Kogan din Australia – care vinde telefonul mobil la 699$, varianta necodata de 16GB. Livrarile in Australia sunt asteptate pe data de 21 septembrie 2012, asadar daca aveti cunostinte acolo ati putea avea telefonul mai din timp la noi in tara…sau o data cu restul lumii din tarile mai civiliz..avansate economic in ochii americanilor.

Poze iPhone 5

Apple iPhone 5 Negru
Apple iPhone 5 Negru
Apple iPhone 5 Alb
Apple iPhone 5 Alb

Link catre poze in format mai mare: iPhone 5 Black, iPhone 5 White

Specificatii tehnice

Telefonul va avea un procesor pe cip A6, ceea ce se spune ca este de doua ori mai rapid decat vechiul A5. Memoria RAM nu s-a imbunatit, in sensul ca ramane la 1GB.

Pentru o viziune extinsa asupra specificatiilor tehnice, se poate vedea pe GSM Arena.

Camera Foto imbunatita, mai ales cea secundara

Cu toate ca camera video principala ramane de 8 megapixeli, imaginile vor iesi chiar mai bune. Recent am vazut cateva poze facute cu iPhone si mi s-a parut ca este extrem de sensibil la lumina ambientala si in anumite momente scoate poze extrem de proaste, pixelate. Sper ca acum isi va merita camera foto laudele.

Camera foto secundara este imbunatita, inregistrand Full HD fata de calitatea VGA a vechiului model 4S.

FaceTime disponibil si prin reteaua de date mobila

Daca pana acum pentru a initia apeluri in FaceTime aveam nevoie de o conexiune la o retea de viteza inalta prin Wireless, in acest moment posibilitatea initierii acestor apeluri este disponibila si prin reteaua de date a operatorului de telefonie mobila.

NanoSim in loc de MicroSim

In acest  moment cartela sim care trebuie introdusa in telefonul iPhone 5 este de tip NanoSim, fata de microSim la variantele anterioare ale telefonului mobil. Personal nu prea inteleg de ce trebuie sa iti adaptezi cartela SIM ca dimensiune pentru a putea folosi iPhone-ul, insa presupun ca reprezinta o blocare in terminal a utilizatorului, pentru ca ceilalti producatori de telefonie mobila au sim-ul standard.

De asemenea s-a schimbat si modul de incarcare, cu o conectare diferita decat la alte modele. Si aici intervine dezavantajul blocarii cablurilor, pentru ca ceilalti producatori de telefonie mobila au migrat spre microUSB pentru a putea schimba incarcatoarele intre telefoane. Aici este, e adevarat, si o piata pentru furnizorii de materiale consumabile pe care probabil americanii vor sa o creeze.

Baterie sensibil imbunatita

Displayul la rezolutie si probabil luminozitate mai mare (nu oglindeste atat de tare in bataia soarelui) a avut nevoie de o baterie care sa ofere o autonomie mai mare. In fapt autonomia nu este cu mult mai mare, asadar imbunatirea nu va fi extrem de vizibila pentru utilizatori, in privinta autonomiei noul terminal ramand in urma lui Galaxy S3 dar presupun inaintea lui HTC One X.

Concluzie

Asa cum spuneam la inceputul articolului, iPhone 5 nu rupe usa targului, insa cu siguranta se va vinde bine. Era nevoie de un update la telefonul Apple iar dimensiunea intermediara – nici foarte mare, dar nici ridicol de mica a lui 4 comparat cu alte smartphoneuri actuale s-ar putea sa fie chiar perfect.

Este nedrept sa spunem ca Apple nu inoveaza in acest moment, insa realitatea este ca incepe sa se simta lipsa lui Steve Jobs. Mi se pare lipsa de viziune ce se intampla la ei acum, smartphone-urile lui Samsung si ale lui HTC mai avansate, ba chiar si noile Nokia Lumia bat la fund iPhone-ul… insa vanzarile s-a dovedit ca nu tin cont de asta.

Articole asemanatoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *