Ce este și cum se folosește un slow cooker

Slow cooker-ul este un vas electric, ce gătește la temperaturi foarte joase și într-un timp mai îndelungat decât în mod obișnuit.

Temperatura la care alimentele sunt gătite este sub 100°C, și tot acest proces lent de gătire, ajută aromele să se întrepătrundă, pentru ca la sfârșit să vă bucurați de o masă delicioasă, dar și sănătoasă, deoarece vitaminele, minerale și toți nutrienții se pastrează.

Slow cookerul poate suplini cu succes mâncarea gătită la cuptor, poate ajuta la pregătirea supelor, și de ce nu chiar și a deserturilor. Savoarea pe care o obțineți preparând mâncarea cu ajutorul acestei „Crock Pot” este incomparabilă, deoarece în decursul celor 4, 8 sau chiar 12 ore necesare, alimentele își împrumută aromele pentru un rezultat absolut delicios.

Funcțiile slow cooker-ului și mod de folosire

Slow cookerele sunt de dimensiuni diferite și au funcții de fiert, copt, înăbușit, gătit sub aburi, și menținere la cald. În funcție de cât de performant e modelul ales de  dumneavoastră, acesta poate fi prevăzut și cu timer și oprire automată. Aceste funcţii sunt mai mult decât utile, pentru ca astfel nu trebuie să opriţi dumneavoastră aparatul de gătit, ci se va opri în mod automat la sfârsitul durarei de gătire.

Slow cookerele au și o serie de rețete pe care le puteți urma, și care vă indică exact cantitățile și setările potrivite ale oalei. Practic, pentru pregătirea mâncării trebuie sa adăugați toate ingredientele odată, ridicarea repetată a capacului fiind de evitat.

Odată condimentată mâncarea, vă puteți orienta înspre treburile pe care le aveți de rezolvat. Pentru ziua respectiva, aveți aspectul mancare bifat.

Avantaje

Pe lângă rezultatele remarcabile pe care le puteți obține cu ajutorul acestei oale electrice, slow cookerul este foarte util din punct de vedere al timpului pe care îl puteți economisi. În tot timpul necesar gătirii, vă puteți ocupa de alte treburi, sau puteți să programati slow cookerul să gătescă peste zi, setându-l pe treapta de temperatură joasă, iar dumneavoastra vă urmați cursul firesc al unei zile, mergând la serviciu. Nu trebuie să vă faceți nici o grijă deoarece alimentele nu se vor lipi, iar la sfârșit, oala se va opri automat. Ce avantaj mai mare decât acela de a ajunge acasă și a găsi o mâncare caldă ce te așteaptă îmbietor? E ca și cum un chef bucătar te-ar aștepta cu o mâncare delicioasă și sănătoasă, după o zi lungă și obositoare la serviciu.

Slow cookerul ajută de asemenea în încercarea dea duce un stil de viață cât mai sănătos, majoritatea celor care îl folosesc, menționând ca au renunțat cu totul la ulei, și astfel au exclus prăjelile atât de dăunătoare sănătății. Cei care folosesc deja aparatul menționează printre avantaje și lipsa aburului din bucătarie, ca urmare și a căldurii neplăcute mai ales pe timp de vara, și chiar și a mirosului de mancare.

Un alt avantaj ar fi și modul de curățare a oalei. Slow cookerul folosește un vas din ceramică ce poate fi introdus chiar și la mașina de spălat vase, și se curăță cu foarte mare ușurință, mai ales ca nu veți mai intâmpina problema mâncării ce se lipește pe fundul vasului de gătit. 

Acest concept de pregătire a alimentelor a urcat gătitul la un alt nivel. De ce să te mulțumești cu semipreparate pe care le încalzești, sau chiar cu mâncare rece atunci când timpul nu îți permite mai mult, când există soluții salvatoare? Slow cookerul poate fi cel mai bun prieten al familiei, cel care va așteaptă cu mâncare caldă pe masă, după o zi încărcată.

Voi ce experiențe aveți cu slow-cookerele? Ați achiziționat un astfel de aparat de gătit? Ce părere v-a lăsat?

Articole asemanatoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *