Arctic APL81013XLW3 – mașină de spălat rufe ieftină de capacitate mare
Arctic APL81013XLW3 este una dintre cele mai ieftine mașini de spălat rufe de capacitate mare pe care le poți găsi perioada aceasta pe piață. Oferă o capacitate de spălat de 8 kilograme fiind potrivită pentru familii mari sau pentru cei care vor să pună multe rufe la spălat deodată.
Un foarte mare avantaj al acestui model este prețul foarte mic în raport cu capacitatea de spălare pe care o oferă, lucru care îl face foarte popular în oferta marilor magazine online – verifică aici preț și disponibilitate
Deloc de neglijat este și eficiența energetică ridicată a acestei mașini de spălat rufe cât și motorul silent inverter.
De asemenea, tehnologia ExtraSteam aduce un plus de eficiență și de calitate în îngrijirea delicată a hainelor.
Să notăm câteva caracteristici principale importante pentru Arctic APL81013XLW3
- capacitate mare de încărcare: 8 kg
- preț deosebit de echilibrat în raport cu specificațiile
- eficiență energetică foarte bună mai ales în programul Eco
- motor silențios
- tehnologie de spălare cu abur
- design foarte clasic
- lipsesc funcțiile moderne de pe mașinile de spălat mai scumpe (dar oarecum de așteptat)
Design clasic
Mașina de spălat rufe Arctic APL81013XLW3 are un design foarte clasic, nu are ecrane LED care să indice durata rămasă dintr-un program, iar selectarea programelor este foarte simplă, prin butonul rotativ de pe panoul frontal.
Mașina această de spălat rufe este una complet albă, mai puțin hubloul este de culoare gri alături de cele câteva butoane de personalizare programe și butonul rotativ de selecție programe de spălare.
La fel ca la majoritatea modelelor Arctic și aceasta are trecute programele pe panoul frontal de comandă în limba română. Utilizarea este extrem de simplă, iar scrierea programelor în lima română poate ajuta foarte mult pe cei mai în vârstă sau cei care nu vor chestii complicate atunci când își pun hainele la spălat.
Hubloul are o deschidere generoasă la un unghi de până la 170 grade. Alături de diametrul hubloului de 34 centimetri, va fi destul de facil să introduci și să scoți de la spălat geci, pături sau alte articole de dimensiuni mai mari.
Mașina această de spălat rufe este una de dimensiuni normale pentru o astfel de capacitate, având o adâncime de 54 centimetri. Dimensiunea pe înălțime și lungime sunt cele standard: 84 cm înălțime și 60 cm lățime.
Greutatea acestei mașini de spălat rufe este destul de ridicată datorită capacității mari – 64 kilograme. Noroc că nu îl vei muta prea des! 🙂
Pentru cei care caută variante slim, dar care au capacitate mai mică de spălare, variante similare ar putea fi modelele APL71025XLW0 sau de la Beko modelul WUE 6512 BWW. Totul ține însă de spațiul disponibil și câte haine vreți să puneți la spălat într-o singură tură.
Clasă de eficiență ridicată
Un alt avantaj major pentru această mașină de spălat rufe este clasa de eficiență energetică foarte-foarte ridicată. Conform noilor criterii de eficiență energetică, această mașină de spălat rufe este încadrată în clasa de eficiență energetică C. În programul Eco, are un consum de apă d edoar 38 litri/ciclu de spălare, respectiv 62 kwh/100 cicluri de spălare. E adevărat, programul Eco la încărcare completă are o durată lungă, de până la 3 ore și 38 minute.
Dacă ar fi să ne raportăm la clasele de eficiență energetice vechi atunci această mașină de spălat rufe ar fi încadrată într-o clasă de eficiență energetică A+++ (cea mai înaltă clasă).
15 programe de spălare
Pentru cei care caută o mașină de spălat rufe cu un număr mare de programe, această mașină de spălat rufe răspunde mai multor nevoi.
Astfel, mașina de spălat rufe este dotată cu programele clasice de spălat dar are și câteva facilități interesante. Astfel, aș menționa programele dedicate cu abur pentru cămăși, geci cu puf sau programul Eco 40-60 special optimizat pentru consum cât mai mic de apă și energie electrică, fără a compromite eficiența spălării.
Programul de spălare rapidă la 30 grade va fi un alt program care probabil va fi foarte folosit de cei care achiziționează această mașină de spălat rufe de la Arctic. Durata acestui program de spălare este de 28 minute la încărcarea completă, dar are un consum destul de mare de apă – 75 litri, aproape dublu față de programul economic!
Un alt program care probabil va fi printre cele mai folosite este programul de haine sintetice la temperatura de 40 grade. Acest program are o durată de până la 135 minute și un consum de apă de 71 litri. Consumul de electricitate este de doar 0,8 kWh.
Programele de spălare se pot personaliza cu opțiuni suplimentare care pot adăuga la consum sau pot afecta eficiența în bine sau mai puțin bine. Regăsiți mai jos tabelul cu programele disponibile și consumurile aferente.
Centrifugarea hainelor se realizează până la o viteză de 1.000 rotații pe minut (rpm). Viteza de centrifugare se poate personaliza în trepte de la: fără centrifugare, 400 rpm, 600 rpm, 800 rpm sau 1.000 rpm.
De asemenea este disponibilă și funcționalitatea de programare întârziată, dar aceasta este destul de limitată, putând a se programa doar pe 3 intervale orare: 3 ore, 6 ore sau 9 ore. În majoritatea cazurilor probabil vei folosi programarea întârziată la 9 ore.
Aminteam mai sus de programele de spălare cu abur. Acest lucru este foarte important pentru că acest produs este dotat cu tehnologia ExtraSteam. Cu ajutorul acestei tehnologii hainele vor avea parte de o îngrijire delicată și se vor păstra la minim cutele, pentru un călcat facil.
Spălarea corectă și cu succes este facilitată și de designul special Aqua Surf al cuvei care permite o mișcare fluidă a rufelor în timpul spălării, încercând să imite ritmul natural al valurilor.
Model silențios dotat cu motor Silent Interver
Este și o mașină de spălat rufe silențioasă pentru că vine cu un motor Silent Inverter. Nivelul de zgomot la spălare este destul de redus la cei 55 decibeli iar centrifugarea este realizată la un nivel de zgomot de până la 72 decibeli. Un zgomot mai mic la spălare și centrifugare aduce un plus de confort, mai ales atunci când stai la bloc și vrei să speli până la limita orelor de liniște.
Pentru cei care vor un plus de siguranță, mașina de spălat poate beneficia de 5 ani garanție prin înregistrarea pe site-ul Arctic. În mod standard, la achiziție, garanția comercială este de 24 luni.
Concluzii
Această mașină de spălat rufe este o variantă foarte corectă în ceea ce privește prețul, capacitatea oferită și programele disponibile. Este o mașină de spălat rufe foarte eficientă, cu o capacitate mare de încărcare care va fi foarte potrivită familiilor de mai mult de 3-4 persoane care nu vor să spele neapărat foarte des și pun preț pe eficiență energetică.